Știri și evenimente

Dezbateri pe tema dialogului transfrontalier la Galați și Focșani, în cadrul unui Proiect al UDJG, finanțat de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova și implementat de Facultatea de Litere.
Treizeci de cadre didactice și studenți din Republica Moldova, din raioanele Criuleni, Strășeni, Ialoveni, Anenii Noi au participat, în luna octombrie, la două dezbateri publice organizate la sediul Inspectoratului Școlar Județean din Galați, cu participarea conducerii Casei Corpului Didactic: una vizând statutul disciplinei Limba și literatura română, ca instrument lingvistic și literar de asumare a identității, iar cealaltă stabilind punți de conlucrare cu responsabilii în formarea cadrelor didactice de la Inspectoratul Școlar Județean Galați.
La Focșani, oaspeții au participat la o masă rotundă pe tema colaborării transfrontaliere în educație, cu participarea echipei manageriale a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea și la o întâlnire cu responsabilii cu formarea cadrelor didactice din școlile vrâncene.
Prezent în România, grupul țintă din Republica Moldova a mai beneficiat și de cursuri de perfecționare, un Ghid de bune practici în educația multidisciplinară și două excursii tematice (în municipiul Galați, respectiv în municipiul Focșani).
Proiectul „Consolidarea identității românești prin educație multidisciplinară în Republica Moldova” a avut ca scop promovarea valorilor identitare românești în Republica Moldova și consolidarea  identității culturale și lingvistice a comunităților românești din municipiul Chișinău și raioanele învecinate și a fost finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. (https://www.facebook.com/drrmromania/)